Pagini

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

redescoperim trecutul

Prima baterie din lume a fost confectionata acum 2200 ani


Prima baterie din lume a fost confectionata acum 2.200 de ani Prima baterie din lume a fost confectionata acum 2.200 de ani in Bagdad. Desi este rudimentara si se prezinta sub forma unui borcan de lut, descoperirea este cat se poate de reala si inca functionala. In momentul descoperirii sale avea un capac dintr-un material asemanator asfaltului de azi, iar in interior avea o foita de cupru infasurata intr-un tub, care avea la capatul de sus un disc din cupru.
O vergea din fier, extrem de subtire, era fixata de capacul de jos si trecea prin centrul tubului de cupru, fara sa se atinga insa de peretii acestuia. Prezenta in viata noastra de zi cu zi, bateria a devenit unul dintre acele elemente cu care ne-am obisnuit atit de mult incit uitam sa ne intrebam de unde provine si cum a ajuns in stadiul pe care-l cunoastem astazi. Foarte putini stiu, de exemplu, ca prima baterie a fost inventata in urma cu 2.200 de ani sau ca in anii 1970 se ajunsese in stadiul in care fabricarea bateriilor era pe punctul de a fi sistata. Un borcan din lut de 2.200 de ani, descoperit langa Bagdad, Irak, este cea mai veche pila electrica functionala. Borcanul pare sa dateze din jurul anului 200 i.e.n.. El a fost descris pentru prima data de catre arheologul german Wilhelm Koning, in 1938,  relateaza 2012en.wordpress.com. Modul de functionare al acestei baterii antice se rezuma in principiu la introducerea de otet sau suc de grapefruit fermentat in borcan. Experimentele efectuate cu aceasta baterie au aratat ca putea genera intre 1,5 si 2 volti. Din nefericire, insa, nici pina astazi nu s-a putut stabili la ce se foloseau aceste baterii.

suresa :www.agentia .org
statcounter free invisible

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu