Sunt multe opinii legate de existenta Atlantidei cum cã Egiptul antic a fãcut parte din Atlantida sºi cã monumentele lui pãstreazã linia construcþiilor atlante. Un asemenea posibil "model"ar fi: faþada marelui templu rupestru al lui Ramses al II-lea, de la Abu-Simbe Din antichitate ºi pânã azi s-au scris despre Atlantida, peste 20.000 de lucrãri. S-a creat si s-a dezvoltat Atlantologia, o stiintã complexã, interdisciplinarã, de fapt unul din capitolele biogeografiei perioadei cuternare, care folosind datele geologiei, oceanologiei, istoriei, astronomiei, antropologiei, etnografiei, lingvisticii etc., studiazã continentul dispãrut. Cu toatã vechimea ei, problema continuã sã înfierbânte imaginaþia oamenilor, de ºtiinþã sau nu. Istoricul Atlantidei Specialiºtii sunt în unanimitate de acord cã principalele izvoare sunt douã dialoguri ale vestitului filozof grec Platon (427-347 î.Hr.). Primul dintre ele se intituleazã "Critias" ºi conþine o descriere a mitologiei împãrþirii pãmântului între zei.
Cu aceastã ocazie, Atena a primit Atica, Hefaistos - Egiptul, iar zeul mãrii, Poseidon, cum era ºi firesc, a primit în stãpânire un continent insular, Atlantida. În Atlantida, se spune în textul citat, la jumãtatea distanþei de la mare, se gãsea o câmpie fertilã unde se ridica "un munte nu prea înalt". Pe acest deal, unul din oamenii care venise direct din pãmânt, deci era semizeu, Evenor, trãia fericit împreunã cu jumãtatea lui, Leucipe. Cuplul a dat naºstere unei fiice foarte frumoase, Clito, care rãmasã orfanã de pãrinþi la vârsta adolescenþei, a fost luatã de soþie de Poseidon. Pentru tânãra reginã, zeul a trasat cinci cercuri, la o distanþã egalã de centrul înãlþimii amintite, ridicând douã valuri de pãmânt, despãrþite între ele prin ºanþuri largi ºi adânci, umplute cu apã, care fãceau reºedinþa inaccesibilã oamenilor, care nu cunoºteau încã navigaþia. În centrul insulei, Poseidon a fãcut sã þâºneascã douã izvoare, unul fierbinte ºi altul cu apã rece, vegetaþia fiind variatã ºi hrãnitoare. Clito i-a dãruit lui Poseidon cinci perechi de gemeni, toti de sex masculin, care dupa ce au primit o educaþie aleasã au intrat în posesia unei pãrþi din insulã. Atlas sau Atlant, fiul cel mai mare, a fost dãruit de Poseidon cu partea cea mai întinsã ºi mai bogatã, din centru, care conform calculelor unui cercetãtor al problemei, Rousseau-Liesens, avea o suprafaþã de 160.000 km pãtraþi (cât a Cehiei, Slovaciei ºi Olandei la un loc - n.a.). Totodatã, Atlas a devenit un super-rege, peste ceilalþi 9 regi-fraþi ºi a contribuit la dezvoltarea capitalei - Poseidonia. 4. O Atlantidã româneascã
Folcloristul ºi etnograful Adrian Bucurescu, aratã cã Orpheus a fost cel care a acceptat separarea Egiptului ca o colonie de sine stãtãtoare, faþã de Centru, fabuloasa þarã scufundatã, numitã de egipteni Siriath, adicã Marea Neagrã!
În cinstea lui Orpheus, împãratul-zeu numit de atlanþi ºi urmaºii lor direcþi tracii, Hermes, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx, fiarã cu aurã leoninã ºi cap de faraon. În 1913, în lucrarea "Dacia Preistoricã", istoricul Nicolae Densuºianu, bazat pe raþionamentul cã termenul de "Coloanele lui Heracles" reprezintã doar un simbol legat de acest nume, localizeazã Atlantida între Porþile de Fier ºi crestele munþilor Bucegi ºi ai Buzãului. Celebra repretentare megaliticã denumitã "Sfinxul" din Bucegi este socotitã de unii cercetãtori ca o realizare comunã a unor strãvechi locuitori ºi a agenþilor fizici. Privit la anumite ore ºi dintr-un anumit unghi, sunt mãrturii cp acum o sutã de ani, Sfinxul de pe platoul Babele, aducea mult mai aproape cu un gigantic chip uman decât forma erodat-mutilatã de astãzi. Ar fi interesant sã se facã excavaþii arheologice pe sub baza lui, poate lucrurile s-ar lãmuri.
Un argument în plus: "Atlantis" este tradus de unii lingviºti prin "Fericire", iar grecii antici denumeau actuala Insulã a ªerpilor din Marea Neagrãm Makaron, adicã "A fericiþilor". Ori nu departe de ea, arheologii sovietici (noii stãpâni ai insulei sunt ruºii) au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlanþilor. În aceeaºi zonã a Mãrii Negre, la Hamangia, lângã Cernavodã, au fost descoperite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic "Gânditorul" ºi datate 5000-3000 2900 î.Hr., într-o perioadã când de gândire abstractã nici nu putea fi vorba. Iarãºi, imaginaþia ne poate duce la Poseidon ºi muritoarea Clito. Capitala atlantã era înconjuratã cu numeroase ºanþuri de apã legatecu poduri ºi tuneluri ce fãceau posibilã trecerea corãbiilor care fãceau legãtura cu mare printr-un canal lung de 9 km., lat de 75 de metri ºi adânc de 25.
Aceastã insulã în insulã (aici este vorba de capitala Atlantidei care ar fi fost un insula situata undeva in Marea Mediterana care datorita unui cutremur devsatator s si multor ,,canalizari subterane "ar fi conrtibuit major la scufundarea capitalei.Continentul Atlantilor ar fi exsistat pe un teriroriu cuprins intre muntii Urali,muntii Carpati,Alpi adica intreaga Europa,si o parte din Africa ,zona Egiptului de astazi)era înconjuratã de ziduri din tuf vulcanic în trei culori: alb, negru si rosu, iar zidul valului exterior era acoperit cu aramã, cel din mijloc cu cositor argintiu iar cel interior cu orichalch.
Pe valurile de pãmânt erau construite temple, sãli de gimnasticã, un mare hipodrom, cazarme, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Asupra cauzelor care au dus la dispariþia civilizaþiei atlanþilor, (probabil popor de origine extraterestrã), sunt mai multe ipoteze. Cunoscutul astronom poloney M.M. Kamienski a apreciat cã aºa numita Cometã a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra (la 9541 î.Hr. n.a.) ºi a produs scufundarea Atlantidei, iar inginerul german Otto Muck susþine cã în Oceanul Atlantic ar fi cãzut cu o vitezã de 20 km/secundã un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Negând aceste afirmaþii, rusul Jirov susþine cã Atlantida s-ar fi scufundat succesiv în urma unei grandioase catastrofe vulcanice ºi tectonice, dupã cum urmeazã: etapa I, între 13.000-10.000 î.Hr. ºi etapa a II-a, între 9000-8000 î.Hr., când a avut loc scufundarea finalã în urma unui cataclism rapid. Legenda potopului este arhicunoscutã. Aceastã faimoasã catastrofã a lumii antice poate fi întâlnitã la majoritatea popoarelor, cu excepþia aborigenilor australieni, a laponilor ºi eschimoºilor. Oamenii de ºtiinþã admit faptul cã la baza acestei legende a stat un fenomen real, verificabil istoric ºi arheologic, uriaºele inundaþii fiind o consecinþã a încãlzirii climei dupã ultima glaciaþie. Potopul menþionat ºi în "Vechiul Testament" ºi apreciat de "Codex Vaticanus" cã a avut loc acum 13.100 de ani, a lãsat din Atlantida numai "insula celor 7 cetãþi". Apoi resturi ale acestui continent s-au scufundat la nord ºi la sud de actualele Azore între 1300-1200 î.Hr. ca, în sfârºit, resturile meridionale din regiunea ecuatorialã a Atlantidei sã se scufunde în secolul VI î.Hr.
de Prof. PETRE DOGARU
articol preluat ,adaugit din Formula As (183) - octombrie 1995, nr. 8
Cu aceastã ocazie, Atena a primit Atica, Hefaistos - Egiptul, iar zeul mãrii, Poseidon, cum era ºi firesc, a primit în stãpânire un continent insular, Atlantida. În Atlantida, se spune în textul citat, la jumãtatea distanþei de la mare, se gãsea o câmpie fertilã unde se ridica "un munte nu prea înalt". Pe acest deal, unul din oamenii care venise direct din pãmânt, deci era semizeu, Evenor, trãia fericit împreunã cu jumãtatea lui, Leucipe. Cuplul a dat naºstere unei fiice foarte frumoase, Clito, care rãmasã orfanã de pãrinþi la vârsta adolescenþei, a fost luatã de soþie de Poseidon. Pentru tânãra reginã, zeul a trasat cinci cercuri, la o distanþã egalã de centrul înãlþimii amintite, ridicând douã valuri de pãmânt, despãrþite între ele prin ºanþuri largi ºi adânci, umplute cu apã, care fãceau reºedinþa inaccesibilã oamenilor, care nu cunoºteau încã navigaþia. În centrul insulei, Poseidon a fãcut sã þâºneascã douã izvoare, unul fierbinte ºi altul cu apã rece, vegetaþia fiind variatã ºi hrãnitoare. Clito i-a dãruit lui Poseidon cinci perechi de gemeni, toti de sex masculin, care dupa ce au primit o educaþie aleasã au intrat în posesia unei pãrþi din insulã. Atlas sau Atlant, fiul cel mai mare, a fost dãruit de Poseidon cu partea cea mai întinsã ºi mai bogatã, din centru, care conform calculelor unui cercetãtor al problemei, Rousseau-Liesens, avea o suprafaþã de 160.000 km pãtraþi (cât a Cehiei, Slovaciei ºi Olandei la un loc - n.a.). Totodatã, Atlas a devenit un super-rege, peste ceilalþi 9 regi-fraþi ºi a contribuit la dezvoltarea capitalei - Poseidonia. 4. O Atlantidã româneascã
Folcloristul ºi etnograful Adrian Bucurescu, aratã cã Orpheus a fost cel care a acceptat separarea Egiptului ca o colonie de sine stãtãtoare, faþã de Centru, fabuloasa þarã scufundatã, numitã de egipteni Siriath, adicã Marea Neagrã!
În cinstea lui Orpheus, împãratul-zeu numit de atlanþi ºi urmaºii lor direcþi tracii, Hermes, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx, fiarã cu aurã leoninã ºi cap de faraon. În 1913, în lucrarea "Dacia Preistoricã", istoricul Nicolae Densuºianu, bazat pe raþionamentul cã termenul de "Coloanele lui Heracles" reprezintã doar un simbol legat de acest nume, localizeazã Atlantida între Porþile de Fier ºi crestele munþilor Bucegi ºi ai Buzãului. Celebra repretentare megaliticã denumitã "Sfinxul" din Bucegi este socotitã de unii cercetãtori ca o realizare comunã a unor strãvechi locuitori ºi a agenþilor fizici. Privit la anumite ore ºi dintr-un anumit unghi, sunt mãrturii cp acum o sutã de ani, Sfinxul de pe platoul Babele, aducea mult mai aproape cu un gigantic chip uman decât forma erodat-mutilatã de astãzi. Ar fi interesant sã se facã excavaþii arheologice pe sub baza lui, poate lucrurile s-ar lãmuri.
Un argument în plus: "Atlantis" este tradus de unii lingviºti prin "Fericire", iar grecii antici denumeau actuala Insulã a ªerpilor din Marea Neagrãm Makaron, adicã "A fericiþilor". Ori nu departe de ea, arheologii sovietici (noii stãpâni ai insulei sunt ruºii) au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite atlanþilor. În aceeaºi zonã a Mãrii Negre, la Hamangia, lângã Cernavodã, au fost descoperite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic "Gânditorul" ºi datate 5000-3000 2900 î.Hr., într-o perioadã când de gândire abstractã nici nu putea fi vorba. Iarãºi, imaginaþia ne poate duce la Poseidon ºi muritoarea Clito. Capitala atlantã era înconjuratã cu numeroase ºanþuri de apã legatecu poduri ºi tuneluri ce fãceau posibilã trecerea corãbiilor care fãceau legãtura cu mare printr-un canal lung de 9 km., lat de 75 de metri ºi adânc de 25.
Aceastã insulã în insulã (aici este vorba de capitala Atlantidei care ar fi fost un insula situata undeva in Marea Mediterana care datorita unui cutremur devsatator s si multor ,,canalizari subterane "ar fi conrtibuit major la scufundarea capitalei.Continentul Atlantilor ar fi exsistat pe un teriroriu cuprins intre muntii Urali,muntii Carpati,Alpi adica intreaga Europa,si o parte din Africa ,zona Egiptului de astazi)era înconjuratã de ziduri din tuf vulcanic în trei culori: alb, negru si rosu, iar zidul valului exterior era acoperit cu aramã, cel din mijloc cu cositor argintiu iar cel interior cu orichalch.
Pe valurile de pãmânt erau construite temple, sãli de gimnasticã, un mare hipodrom, cazarme, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Asupra cauzelor care au dus la dispariþia civilizaþiei atlanþilor, (probabil popor de origine extraterestrã), sunt mai multe ipoteze. Cunoscutul astronom poloney M.M. Kamienski a apreciat cã aºa numita Cometã a lui Galilei s-a ciocnit cu Terra (la 9541 î.Hr. n.a.) ºi a produs scufundarea Atlantidei, iar inginerul german Otto Muck susþine cã în Oceanul Atlantic ar fi cãzut cu o vitezã de 20 km/secundã un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Negând aceste afirmaþii, rusul Jirov susþine cã Atlantida s-ar fi scufundat succesiv în urma unei grandioase catastrofe vulcanice ºi tectonice, dupã cum urmeazã: etapa I, între 13.000-10.000 î.Hr. ºi etapa a II-a, între 9000-8000 î.Hr., când a avut loc scufundarea finalã în urma unui cataclism rapid. Legenda potopului este arhicunoscutã. Aceastã faimoasã catastrofã a lumii antice poate fi întâlnitã la majoritatea popoarelor, cu excepþia aborigenilor australieni, a laponilor ºi eschimoºilor. Oamenii de ºtiinþã admit faptul cã la baza acestei legende a stat un fenomen real, verificabil istoric ºi arheologic, uriaºele inundaþii fiind o consecinþã a încãlzirii climei dupã ultima glaciaþie. Potopul menþionat ºi în "Vechiul Testament" ºi apreciat de "Codex Vaticanus" cã a avut loc acum 13.100 de ani, a lãsat din Atlantida numai "insula celor 7 cetãþi". Apoi resturi ale acestui continent s-au scufundat la nord ºi la sud de actualele Azore între 1300-1200 î.Hr. ca, în sfârºit, resturile meridionale din regiunea ecuatorialã a Atlantidei sã se scufunde în secolul VI î.Hr.
de Prof. PETRE DOGARU
articol preluat ,adaugit din Formula As (183) - octombrie 1995, nr. 8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu